Cinci dintre cele mai mari instituții de învățământ superior vor să creeze o asociație a universităților de elită din România. „Nu trebuie să ne îndreptăm spre mediocritate”

Cinci dintre cele mai mari instituții de învățământ superior vor să creeze o asociație a universităților de elită din România. Nu trebuie să ne îndreptăm spre mediocritate
Publicat: 05/05/2012, 19:16
Actualizat: 14/06/2012, 16:52

Cinci dintre cele mai mari universități din țară au lansat vineri un apel către toate instituțiile de învățământ superior de top din România, mai exact către cele încadrate de Ministerul Educației în categoria universitățtilor de cercetare avansată si educație și în categoria universităților de educație și cercetare științifică, de „a se constitui într-un for asociativ deschis și transparent”. Potrivit inițiatorilor apelului – Universitatea din București, Academia de Studii Economice, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara, scopul acestei asociații este acela de a întări relațiile de colaborare dintre universități, dar și de a oferi soluții la problemele educației și cercetării științifice din România.

Cele cinci universități, care alcătuiesc Consorțiul „Universitaria”, consideră că „sistemul universitar public românesc are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de o gândire strategică inovatoare, prin care politicile educaționale să fie tot mai coerente și eficiente, animate de atingerea idealului excelenței în cercetare și în formarea tinerelor generații de studenti. În acest sens, promovarea pe mai departe a principiilor si obiectivelor reformei, inclusiv a prevederilor Legii educatiei naționale nr 1/2011, este o opțiune fundamentală”, se arată în apelul semnat de Consorțiul „Universitaria”.

Rectorul Universității de Vest: „Universitățile străine ne fac concurență directă”

„Este un demers al unor universități de elită de a face o tribună publică de discuții. Acest consorțiu dorește să promoveze excelența și să nu permită ca învățământul superior românesc să se îndrepte spre mediocritate”, a declarat pentru gândul Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, care vorbește despre concurența pe care au început să o facă instituțiile străine de învățământ facultăților românești. „Universitățile străine vine în România și iau elevii de liceu eminenți, ne fac concurență directă. Nu mai putem să stăm și să facem experimente. În 20 de ani s-au schimbat trei legi ale educației, o lege trebuie să acopere cel puțin un ciclu de învățământ, de la clasa întâi la terminarea facultății”, continuă rectorul Universității de Vest. Scopul unei asociații a universităților de elită din România este derularea de proiecte comune de cercetare, dar și elaborarea unor strategii la nivel de învățământ universitar pe care să le pună la dispoziția guvernanților.

„Cred că ar trebui ca noi să propunem strategii, noi care am studiat în străinătate, care mergem la conferințe în afară, care știm trendul în materie de educație. Și trebuie să punem aceste strategii la dispoziia ministerului Trebuie să punem standardele sus. Tragedia nu e că pui standardele sus și nu reușești să te ridici la înălțimea lor, ci că le pui prea jos și le atingi”, continuă rectorul.

Liviu Papadima, prorectorul Universității din București: „Se vorbește despre universități ca și când am fi toți la fel”

Dacă o astfel de asociație ar fi înființată, universitățile ar putea face schimb de studenți, dar și de specialiști. „Sunt profesori reputați la universitățile românești, invitați să predea în străinătate. De ce nu ar preda și la o altă universitate din România?”, se întreabă Marilen Pirtea. El vorbește și de marea problemă a universităților românești, lipsa banilor. „Trebuie băgați mai mulți bani în educație. Bugetul Universității din Viena este egal cu bugetul întregului sistem universitar românesc. Dacă investim, atunci vom vedea și rezultate”.

Liviu Papadima, prorectorul Universității din București, spune că o astfel de asociație ar ajuta la îmbunătățirea sistemului de ierarhizare a universităților în funcție de performanțe, dar și a imaginii sistemului universitar. „Imaginea publică proastă se datorează în bună măsură și nediscriminării în cadrul sistemului universitar. Se vorbește despre universități, ca și când am fi toți la fel. Și nu este așa”, crede el. Prorectorul Universității din București mai amintește de faptul că în spațiul european, tendința majoră este de crearea unor „agregări transnaționale de universități”. Iar o astfel de agregare ar crea formule mai bune de colaborare, dar ar asigura și un climat de stabilitate într-un mediu instabil.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și...
Toți șoferii fac această mare greșeală. Amenda e usturătoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×